OPINII ȘI RECOMANDĂRI

MARCEL TEPENEU

„ Israelul este o țară interesantă, iubită de Dumnezeu și pedepsită deopotrivă, cu vestigii ale binecuvântării și mâniei divine, cu o imagine a ceea ce poate fi binecuvântarea sau blestemul. Se merită să vezi astfel de locuri încărcate de istorie sacră pentru a înțelege mai bine Cuvântul lui Dumnezeu și a pricepe că binecuvântarea sau blestemul depind doar de relația cu El. El poate da binecuvântarea din nimic (piatră și nisip calcaros – așa cum e configurația teritoriului lui Israel), dar tot El poate transforma „țara unde curge lapte și miere” într-un pustiu! Impresionat a fost să văd și pasiunea și zbuciumul unor evrei ultra-ortodocși în rugăciunea lor ca Dumnezeu să-și întoarcă din nou fața spre Țara Promisă. Acest lucru mi-a amintit de apatia noastră și m-a făcut să înțeleg cât de puțin mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le avem.

Călătorind în Țara Sfântă, am înțeles cât de simpli erau oamenii de atunci, dar ce har le-a făcut Dumnezeu și ne-a făcut și nouă prin ei, trimițându-Și Fiul acolo. Pasiunea după Dumnezeu, detașarea de posesiuni și simplitatea cred că a fost cheia unei relații profunde cu El și consecința binecuvântărilor de atunci. Oricât de blamat ar fi acest popor și oricât de sărăcită ar fi țara acum, ea rămâne pentru noi locul binecuvântării divine, un fel de Garizim al lumii (locul de unde s-a rostit binecuvântarea după intrarea în Țara Promisă), fiindcă acolo, Dumnezeu a decis să rostească binecuvântarea eternă pentru cel care crede în Fiul Lui. Țara lui Israel impune reverență nu în fața oamenilor, ci în fața lui Dumnezeu care în multe locuri din Israel „a scris pe pământ” mărturia dragostei lui, mărturie pe care „pietrele o vor striga” în ziua judecății!

Mulțumim pentru clipele de neuitat drămuite de tine pe „Pământul Sfânt”! Domnul să-ți dea har și izbândă și să aducă pace peste Israelul lui Dumnezeu!”

Marcel Tepeneu

pastor Biserica Baptista Maranata din Caras Severin. Romania


CLAUDIU SERE

Merita macar odata in viata sa vizitezi Tara Sfinta - Israel, ajutati de agentia Oxentia Tourism

VIOREL TUNA

A fost o vizita pe care me-am dorit-o mult si pe care cu cat de mult am dorit-o a fost la fel de reusita.

DANIEL MALUTAN

Cu adevărat citesc Biblia cu alţi ochi după acest pelerinaj. Este foarte greu să exprimi în cuvinte de ce se întâmplă acest lucru.

IONEL TUTAC

Personal, in aceste locuri, credinta mea s-a intarit, iar sufletul s-a umplut de bucurie.

SORIN COVACI

Putem afirma ca Biblia este acum citita cu alti ochi si nadajduim ca amintirile cladite in aceasta vor avea un ecou cit mai prelungit!

SANDA POP

Shalom! Am avut bucuria de a vizita Israelul pentru prima data impreuna cu Oxentia Tourism in aprilie. Grupul a fost alcatuit din frati din Viena, Romania si Statele Unite. Experienta mea a fost deosebit de placuta; marturisesc ca mi-a intrecut cu mult asteptarile.

CORNEL GAFENCU

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu in luna Ianuarie 2013 am reusit sa ne implinim un vis din cele multe pe care le avem si anume am vizitat Tara Sfanta Israel.

IOAN COTARLA

Am petrecut opt zile de neuitat in Tara Sfata in a doua jumatate a lunii Ianuarie 2013.